Este a doua expoziție remarcabilă pe care colecționarul de artă german Thomas Emmerling o aduce la Oradea. Muzeul Țării Crișurilor din Oradea a demarat o fructuoasă colaborare cu acest iubitor de artă născut la Nūrnberg, dar cu rădăcini genealogice transilvănene.
Expoziția cuprinde 111 heliogravuri executate de Amand-Durand după gravuri în metal şi lemn semnate de celebrul artist german Albrecht Dürer şi publicate în 1875 de către Biblioteca Naţională Franceză, primul ceas de buzunar realizat de Peter Henlein, replica de Diehl (Nürnberg, 1971) şi o sferă armilară, care ne indică înţelegerea europeană despre univers în perioada renascentistă.
Heliogravura este cel mai vechi procedeu pentru reproducerea imaginilor fotografice. A fost inventat la începutul secolului al XIX-lea de Joseph Nicéphore Niepce, din Franța, și a fost ulterior perfecționat de Talbot, Niepce de Saint-Victor, Baldus și Klic. Procesul constă din două etape distincte. Primul, un proces complex fotomecanic, creează suprafața de incizie (intaglio), unde imaginea fotografică este fixată și gravată pe o placă de cupru special preparată. Placa finalizată este după aceea plasată pe o presă acționată manual, care imprima pe o foaie umezită de gravură folosind o cerneală specială. Charles Amand-Durand (1831-1905) este considerat un pionier al heliogravurii în Franţa, el fiind autorul a numeroase reproduceri apreciate de colecţionari şi instituţii din toată Europa, inclusiv Muzeul Luvru din Paris, şi realizate după vechii maeştri ai secolelor XV, XVI şi XVII, cum ar fi Rembrandt, Dürer şi mulţi alţii.
Un regal al artei grafice europene se desfășoară pe simezele Galeriei de Artă a Muzeului Țării Crișurilor, datorat marelui maestru al tuturor timpurilor, Albrecht Dürer. El a fost, așa cum remarca un exeget al artei, Elie Faure, „un artist stăpân pe arta sa, un suflet de poet și o minte de filozof”. Arta lui Dürer se află la intersecția dintre Gotic și Renaștere, dar, ca și contemporanii săi, Holbein și Cranach, el este un artist al Renașterii impregnat de spiritul universalist al cunoașterii umane.
Albrecht Dürer (1471-1528) a fost un pictor german, creator de gravuri și teoretician al artei, una dintre personalitățile de seamă ale istoriei artei universale. Opera sa ilustrează ideile Renașterii, Umanismului și Reformei, exercitând o deosebită influență asupra multor generații de artiști de după el. A contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea gravurii ca gen de artă de sine stătător. Știința proporțiilor corpurilor umane, implantarea lor în spațiul perspectivic și compozițional, alături de grafismul uimitor al liniilor incizate îl situează nu numai în elita maeștrilor gravori, ci și în rândul marilor artiști inovatori, deschizători de drumuri.
De asemenea, s-a preocupat de matematică, mecanică, literatură etc. A scris lucrări de tehnică și teoria artei, ca de exemplu patru cărți intitulate Lecții de pictură. Una dintre cele mai citite până în zilele noastre, un „bestseller”, este Hrana ucenicului pictor.
Încă de tânăr, artistul este atras de posibilitățile expresive ale gravurii în lemn și metal, sfârșind prin a duce această tehnică pe culmi de măiestrie. Abandonase repede cariera de orfevrar pentru care îl pregătise tatăl său, intuind succesul noii modalități de lucru care abia se născuse în Italia și se răspândea timid în câteva ateliere din Germania.
Pe parcursul celor 57 de ani de viață, Albrecht Dürer a creat peste 350 de gravuri în lemn și metal, 1.300 de picturi în acuarelă, tempera, ulei pe lemn și pânză. S-a născut în 1471 în orașul Nürnberg, fiind al treilea dintre cei 18 copii ai unui argintar supranumit Albrecht Dürer cel Bătrân, pentru a-l deosebi de fiul său, Albrecht Dürer cel Tânăr. Acesta din urmă a scris în cronica de familie tot ce știa de la părintele său despre neamul lor, despre rudele și soarta fiecăruia, consemnând că „familia sa se trage de pe undeva, nu departe de un mic orășel ce se cheamă Jula, cale de 8 mile mai jos de Oradea, dintr-un sat ce se chema Ajtósi, iar neamul său a trăit din creșterea de boi și cai”. Mai multe sate cu același nume se află la est de Salonta, în județul Bihor. Alți istoriografi plasează satul în preajma localității Cefa.
După ucenicia în atelierul tatălui său la Nürnberg, Albrecht Dürer trece în atelierul pictorului și gravorului Michael Wolgemut unde realizează primele sale gravuri în lemn, între anii 1486-1490. După încheierea uceniciei la Wolgemut, tânărul Dürer a pornit în obișnuita călătorie de calfă. Se pare că ar fi ajuns și în Transilvania.
Dürer își deschide propriul atelier de pictură și gravură în orașul Nürnberg, în 1496. Cu ajutorul nașului de botez, Anton Koberger, se lansează ca gravor tipărind o mare varietate de subiecte: mitologice, biblice, portrete etc.
Prima suită de gravuri editată de Dürer pe cont propriu, Apocalipsa, în 15 variante, a avut un succes răsunător, încât a mai scos două ediții similare și altele ulterioare. Pe lângă xilogravuri, artistul a lucrat și pe plăci de aramă pe care le sapă cu dăltița elaborând piese de o rară frumusețe și perfecțiune.
Dorim să menționăm că în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea se află trei gravuri originale de Albrecht Dürer și patru cópii din secolul al XV-lea, după lucrările lui, ce fac parte din două serii foarte cunoscute: Patimile lui Iisus și Viața Sfintei Fecioare Maria. Acestea pot fi admirate în expoziția prezentă.
Autorul însuși numește trei dintre gravurile sale „gravuri de maestru” (Meisterstiche): Cavalerul, Moartea și Diavolul, Sfântul Ieronim în chilia sa și Melancolia. Inițial, cele trei gravuri au circulat ca o serie compactă și au fost vândute împreună. Putem spune că ele reprezintă confesiunea de credință a artistului, acel summum spre ascendența perfecțiunii.
Tema cea mai apropiată sufletului său a fost cea a Patimilor lui Iisus. Acestea revin ca un laitmotiv în creația sa, începând cu anul 1496 și terminând cu 1513. Va scoate mai multe serii: xilogravuri sau gravuri pe metal, în format mare sau mic, grupate în trei mape: Micul Ciclu al Patimilor și Marele Ciclu al Patimilor. Ultima serie, de format mic, pe aramă e destinată cunoscătorilor şi colecționarilor.
Cu puține excepții, cele 22 de planșe din actuala expoziție fac parte din a treia serie a Patimilor lui Iisus. Acestea cuprind toate ipostazele suferințelor lui Iisus de la Rugăciunea pe Muntele Măslinilor, Prinderea lui Iisus, Iisus la Caiafa, Iisus în fața lui Pilat, Pilat spălându-și mâinile, Flagelarea, Încoronarea cu spini, Purtarea Crucii, Răstignirea, Coborârea de pe cruce, la Punerea în mormânt și Învierea.
În majoritatea lucrărilor, figura calmă, emaciată, împăciuitoare a lui Iisus contrastează cu forța brută, violentă a torționarilor săi. Accentul cade pe mișcarea personajelor, pe atitudinea lor colerică, pe răsucirea corpurilor în racursiuri multidirecționale. Apoi, atributele compoziționale sporesc și ele patetismul scenei, alături de ranforsarea incizională și dozajul luministic.
Altă suită de lucrări, 15 la număr, redau Viața Sfintei Fecioare Maria. Elementele stilului gotic se împletesc armonios cu primele semne ale unei noi modalități de expresie. De obicei, Fecioara Maria apare ca figură întreagă, într-o mandorlă de lumină sau șezând, înconjurată de îngeri și Sfânta Treime. În unele variante, fundalul prezintă un peisaj simplu, desfășurat perspectivic pe mai multe planuri și elemente de arhitectură specifice satului german medieval.
Sfânta Fecioară Maria e învestită cu prerogativele supreme de Împărăteasă a lumii: coroana pe cap și sceptrul în mână. Ea mijlocește, în planul fizic, legătura dintre oameni și Fiul său divin, Iisus. Alteori, e îmbrăcată după moda aristocrată germană de la sfârșitul secolului al XV-lea sau ca o femeie din popor alăptându-și pruncul la sân.
Momentele importante din Viața Sfintei Fecioare Maria sunt gravate în opere ca: Nașterea Fecioarei, Ioachim și Ana, Prezentarea la Templu, Logodna Fecioarei, Bunavestire, Naşterea lui Iisus, Fecioara cu pruncul, Fuga în Egipt, Maria la Crucea lui Iisus, Adormirea Maicii Domnului etc.
În atenția lui Albrecht Dürer au stat și alte personaje biblice și religioase, precum Apostolii Petru și Pavel, Filip, Bartolomeu, Toma, Ioan și Sfinții Anton, Gheorghe, Cristofor, Sebastian, Eustaţiu, Ieronim etc. Apostolii, drapați în mantii ample, poartă toiagul de călătorie al misionarilor creștini. Pe de altă parte, faptele de bravură cavalerească ale unor sfinți, martiriul altora sau activitatea intelectuală precum cea a Sfântului Ieronim sunt indicii semnificante pentru convingerile lor morale și viața spirituală.
Artistul a prețuit deopotrivă pe omul simplu, țăran sau orășean, în scene de gen cum ar fi: La Doctor, La Piață, Dans țărănesc, Cimpoierul, Îndrăgostiții, La plimbare etc., dar nu a neglijat nici subiectele mitologice: Apollo și Diana, Familie de satiri, Răpirea sabinelor, Nemesis etc. Îndeosebi aceasta din urmă a fost apreciată pentru respectarea proporțiilor vitruviene ale corpului și anecdotica peisagistă. Aproape toate imaginile create de Dürer cuprind și un fragment de peisaj, de fiecare dată altul, fermecător și captivant, și un crâmpei de arhitectură germană.
Dürer și-a portretizat în primul rând prietenii și apropiații, apoi personalități contemporane cu el: Willibald Pirckheimer, Albrecht von Brandenburg, Erasmus din Rotterdam, Ioachim Patinir, Philip Melanchthon, Frederic cel Înţelept, principe elector de Saxonia etc. Efigiile acestor oameni s-au transmis posterității și datorită operelor lui Albrecht Dürer, așa cum îi sunt recunoscute și contribuțiile la îmbogățirea limbajului plastic al gravurii, noul meșteșug artistic ale cărui producții începuseră să circule în lume.
Încă din timpul vieții, Albrecht Dürer s-a bucurat de celebritate și prestigiu. Curțile princiare europene se întreceau în ofertele pe care i le făceau, ademenindu-l să lucreze ca pictor de curte. A acceptat, în cele din urmă, oferta împăratului german Maximilian al II-lea și a urmașului său Carol al V-lea, care i-au acordat o rentă viageră, recunoscându-i, în același timp, munca și meritele în domeniul artei.
Prin întreaga sa operă, Albrecht Dürer a marcat etapa cea mai înfloritoare a artei germane de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, cu implicații perene în patrimoniului artistic european.

Dr. ANA MARTIN