Secţia de Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor deţine un patrimoniu de 19.896 de obiecte provenite, în principal, din cinci zone etnografice din vestul României: Crasna-Barcău, Crişul Repede, Beiuş, Tinca-Salonta, Crişul Alb, organizate în şase colecţii: lemn şi metal, ceramică, port popular, textile, icoane şi obiecte cultice, ouă încondeiate. Zonele etnografice şi colecţiile se regăsesc în sectoare de sine stătătoare atît în colecţia de bază, cît şi în depozitele secţiei.

În cadrul colecţiei de lemn şi metal, mobilierul ţărănesc se remarcă prin valoarea sa ştiinţifică şi prin calităţile artistice, mai cu seamă scaunele cu spătar antropomorf din zona Beiuşului, laviţele cu spătar decorat prin traforare, crestare şi incizare, de tipul celor ce se confecţionau la Sitani de Pomezău, lăzile de zestre provenite din centre cu îndelungată tradiţie, unele care au deservit cu produsele lor zone largi, cazul celui de la Budureasa, unde se confecţionează şi astăzi lădiţe cu caracter decorativ sau hambare din scînduri de fag, îmbinate după tehnici ancestrale, altele cu produse de înaltă ţinută artistică, precum cele de la Preuteasa (jud. Sălaj), Nadăş (jud. Arad), Vîrciorog şi Călăţea (jud. Bihor); la acestea se adaugă mesele cu ladă şi cele simple, podişoarele, blidarele şi lingurarele, obiecte cu utilitate bine definită, dar şi cu un important rol decorativ în cadrul interiorului tradiţional din Ţara Crişurilor. Colecţia de lemn mai cuprinde gama largă a uneltelor din gospodărie (de la cele legate de industria casnică textilă – meliţe, depănătoare, perii de fuioare, furci de tors, războaie de ţesut etc. –, la cele utilizate în prepararea, conservarea hranei şi servitul mesei – trocuri, site, linguri şi căuce, farfurii, vase pentru produsele lactate, sărăriţe etc.), cele mai multe dintre ele cu valenţe artistice incontestabile.

Colecţia de ceramică cuprinde mii de piese cu caracter predominant utilitar – vase pentru întrebuinţări multiple, de forme şi mărimi diferite, de la ulcele şi vase pentru sugari, la oalele pentru pomană sau cănţile pentru depozitat sămînţa de cînepă sau cereale, decorate cu o gamă largă de motive de veche tradiţie, cahle de teracotă -, vase cu caracter decorativ, cum sînt farfuriile care împodobesc pereţii interioarelor şi care constituie suportul pentru etalarea textilelor, altele cu caracter ritualic – cum sunt olcuţele pentru „statul casei” sau pentru „întorsul urmei” – sau jucării. Această colecţie cuprinde, deopotrivă, vase din ceramică roşie, confecţionate în centre din zona Beiuşului (Leheceni, Sălişte de Vaşcău, Cărpinet, Criştior de Jos, Leleşti, Valea Neagră de Jos), cu o accentuată unitate stilistică, în cele de pe Crişul Alb (Tîrnăviţa, Hălmăgel, Bîrsa, Ineu), de la Salonta şi Oradea, Marghita şi Şimleul Silvaniei, şi vase din ceramică albă, produsă de secole la Vadu Crişului, cea care, exportată pe spaţii largi din Cîmpia maghiară, era cunoscută, în veacul al XVIII-lea, sub numele de ceramică românească. Colecţia de ceramică a Muzeului Ţării Crişurilor cuprinde atît ceramică smălţuită, cît şi nesmălţuită, ambele categorii decorate în relief ori cu cele realizate în angobă cu motive geometrice, solare, vegetale etc. În general, ceramica din arealul Crişurilor se caracterizează printr-un grad accentuat de rusticitate, prin echilibrul formelor şi decorului, cu alte cuvinte prin faptul că a rezistat, în mare măsură, tentaţiei modernizării. Să mai precizăm faptul că unele din centrele bine reprezentate în colecţiile noastre sînt active şi astăzi, oferindu-se spre achiziţionare, la preţuri modice, turiştilor care le vizitează sau care sînt prezenţi la tîrgurile săptămînale din zonă.

Portul popular al zonei, păstrat încă în lăzile de zestre ale locuitorilor satelor bihorene, adevărate depozite de patrimoniu etnografic în miniatură, se încadrează categoriei mai largi ale portului românesc transilvănean. Portul este foarte bine reprezentat în colecţiile secţiei, fie prin costume întregi, care reprezintă zonele etnografice, pe grupe de vîrstă (de pildă, avem costume de fată, de neveste, de femei în vîrstă) şi pe grupuri etnice (costume româneşti, maghiare, germane, slovace etc.), fie prin piese separate, reprezentative pentru tehnicile de confecţionare şi decor, pentru tipurile de croi. Interesante pentru expresivitatea lor sînt sumanele confecţionate de meşterii locali sau cele confecţionate de renumiţii sumănari din satul Sîrbeşti (Bihor), care, în timpul iernilor, lucrau la domiciliul clienţilor asemenea piese pentru sate din zonele de deal şi de şes ale Aradului şi Bihorului. Alături de sumane, cojoacele au constituit nu doar piese de port specifice anotimpului rece, ci şi piese de reprezentare: oamenii se identificau la tîrguri, cele mai importante locuri de sociabilitate zonală, după aceste piese de îmbrăcăminte. Pentru locuitorii din Ţara Crişurilor sînt uşor sesizabile diferenţele dintre cojoacele „cohăneşti” (specifice zonei Vaşcăului), cele „binşeneşti (din zona Beiuşului), cele „poienăreşti” ori cele „de Huedin”; toate aceste tipuri, precum şi cojoacele maghiare sînt bine reprezentate în colecţiile noastre.

Textilele de interior, cu aceeaşi dublă funcţie, utilitară şi decorativă, se caracterizează, în cazul celor româneşti, printr-o mare unitate cromatică: alb, roşu şi negru, vizibilă mai ales la categoria celor din pînză de cînepă (feţe de masă, şterguri, feţe de pernă). În cadrul textilelor de lînă identificăm două variante importante: cele viu colorate, cazul ponevilor de pe Crişul Alb, şi cele ţesute în alb-negru, cazul ţolurilor din zona Beiuşului.

Colecţia de icoane şi obiecte de cult cuprinde cîteva sute de icoane pictate pe sticlă în renumite centre transilvănene (Nicula, Maierii Albei Iulii, Făgăraş), de factură populară, ieftine şi, ca atare, întîlnite în fiecare casă din Ţara Crişurilor pînă la mutaţiile produse în timpul perioadei comuniste, sau pe lemn, provenite din zestrea vechilor biserici, unele dintre ele opera unor renumiţi zugravi veniţi din Ţara Românească în părţile noastre.

Ouăle încondeiate vin să întregească zestrea de mărturii ale vieţii rurale tradiţionale din arealul nostru cu cele legate de ciclul obiceiurilor pascale, între care a fost şi s-a păstrat importantă încondeierea ouălor după tehnici şi cu motive tradiţionale.

Cu alte cuvinte, o colecţie de etnografie şi artă populară consistentă şi reprezentativă, bine păstrată şi bine pusă în valoare în expoziţia de bază a secţiei sau în expoziţiile cu caracter temporar

Galerie foto Secția Etnografie: