Expoziția „CIPCA - dantela țărănească a bunicii”

Centrul  Tradițional de Conectare la Viața Simplă împreună cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al  Primăriei Municipiului Oradea și al PFA Demeter Delia Daniela organizează expoziția CIPCA – dantela țărănească a bunicii, ce va fi vernisată marți, 30 iulie a.c., orele 17.00, în Husasău de Tinca nr. 256 (fostul magazin sătesc), jud. Bihor.

Proiectul, inițiat și coordonat de designerul Dorin Negrău, este o expoziție-manifest ce se încadrează  în conceptul actual de păstrare a patrimoniului imaterial, motiv pentru care aceasta va fi integrată în circuitul național al „Nopții muzeelor la sate” din 31 august 2024, la care Bihorul va participa pentru prima dată.

Expoziția reunește dantele lucrate manual în Husasău de Tinc de-a lungul timpului; majoritatea sunt piese folosite la decorarea caselor din sat, iar o parte dintre ele au fost folosite la decorarea altarului vechi al bisericii.

Dantela, simbol al delicateței feminine, oferă prin varietatea modelelor povești nespuse croșetate cu ac și ață, realizând obiecte misterioase și diafane. În tradiția populară dantela completează și alte obiecte  de uz casnic și de port precum ștergare, lipidee, fețe de masă, poale, cămăși etc.

La vernisaj expoziția va fi prezentată de curatorii expoziției:dr. Sabina Horvath și dr. Simona Bala, muzeografe la Secția de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, și de părintele paroh Lucian Vancea. Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 30 iulie – 14 octombrie 2024, între orele: 11.00-20.00.