Joi, 17 octombrie 2019, orele 17:30, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor din Str. Armatei Române nr.1/A, va avea loc vernisajul Expoziţiei Naţionale de Artă Naivă din România. Organizatorii sunt: Asociaţia Artiştilor Naivi din România şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor – Complex muzeal şi Consiliul Judeţean Bihor. Manifestarea beneficiază şi de sprijinul următoarelor instituţii: Fundaţia Comunitară Oradea, Revista „Familia”, Cinema Palace, Liceul de Arte Oradea, TVR Iaşi, Comuna Bârca (Dolj), Plastor SA Oradea, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu”, C.J.C.P.C.T. Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Expoziţia este organizată în cadrul Festivalului Naţional de Artă Naivă, aflat la cea de-a şasea ediţie. Vor fi expuse peste 90 de lucrări de artă, care aparţin unui număr de 23 de artişti naivi din toată ţara (Iaşi, Bacău, Arad, Reşiţa, Bucureşti, Constanţa, Maramureş, Galaţi, Sibiu, Oradea, Botoşani, Timişoara etc.) şi în care privitorul descoperă viaţa rurală ce apare ca o peliculă de cinematograf Lumière în plină desfăşurare, cu secvenţe împărţite pe rânduielile satului: vremea mieilor, vremea coasei şi ielelor, timpul cireşelor, vremea culesului, vremea nunţilor şi a şezătorilor, timpul iernii şi al sărbătorilor.

Surpriza din acest an este expunerea de lucrări aparţinând unor artişti naivi demult dispăruţi: Ion Niţă-Nicodin (primul artist naiv din România recunoscut oficial), Ghiţă Mitrăchiţă (considerat de criticii de artă drept unul dintre cei mai mari artişti naivi din ţara noastră) şi Viorel Cristea (considerat cel mai mare peisagist naiv din Europa). Lucrările, deosebit de valoroase prin raritatea lor, provin din colecţii particulare. Şcoala Populară de Arte din Botoşani expune lucrări din colecţia proprie, aparţinând unor artişti naivi absolvenţi ai instituţiei. De asemenea, e de menţionat că secţiunea „debutantului” este reprezentată anul acesta de Genoveva Popa.

Vineri, 18 octombrie 2019, de la ora 12.00, tot în cadrul Festivalului, va avea loc proiecţia unui film documentar despre arta naivă, la Cinema Palace Oradea.

Intrarea este liberă la ambele evenimente.

Vă aşteptăm cu drag!