Expoziție de icoane ,,De vorbă cu Sfinții”

Găzduită de Muzeul Orașului Oradea, expoziția ,,De vorbă cu Sfinții” a artistei lect. univ. dr. Titiana Marcu invită la un moment de meditație și de reflectare asupra vieții spirituale.

Artista prezintă o suită de 30 de lucrări, icoane pe lemn, lucrate în tehnică tradițională, păstrând autenticitatea liniei bizantine în reprezentarea plastică. Icoanele cuprind o tematică diversă, fiind surprinse momentele importante din Istoria Mântuirii:  Buna Vestire, Închinarea Magilor, Spălarea Picioarelor, Cina Cea De Taină, Răstignirea și Învierea. Chipul Maicii Domnului ocupă un loc special in cadrul expozitiei, Ea fiind surprinsă în mai multe ipostaze: Maica Domnului Hodighitria – Povățuitoarea, Maica Domnului Glykophilousa – Dulce Iubitoare, Maica Domnului Orantă – Care se roagă. Ies în evidență și icoanele ce-L ilustrează pe Iisus Hristos: Pantocratorul – Atotstăpânitorul, Sfănta Mahramă – Chipul nefăcut de mâna omului, Sfânta Treime – unul din simbolurile de credință creștină.

Din punct de vedere cromatic, autoarea apelează la culori pure, clare, corect individualizate în fiecare creație, toate fiind conforme cu simbolistica proprie picturii bizantine, încă de la începutul existenței icoanei, astfel regăsind albastrul care simbolizează divinitatea, puritatea. Roșul joacă un rol important, el amintind de jertfa Mântuitorului. Albul, însă, predomină, simbolizând eternitatea, smerenia tăcută, iar aurul ne amintește de Slava lui Dumnezeu și lumea cerească.

Este o expoziție care, în aceste vremuri complicate, ne cheamă la regăsirea echilibrului sufletesc, atât de râvnit în perioada sărbătorilor pascale.

Vernisajul va avea loc vineri 11 aprilie, orele 16:00, iar cuvântul de deschidere îl va avea Cornel Abrudan, șeful secției de Artă din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 11 aprilie-11 mai 2025.

Vă așteptăm!