Muzeul Ţării Crişurilor – complex muzeal şi instituţie subordonată Consiliului Judeţean Bihor – este un obiectiv cultural important al României, fiind format din Muzeul Ţării Crişurilor (cu secţiile de Arheologie, Istorie, Ştiinţele Naturii, Etnografie, Artă, Relaţii Publice şi Expoziţii), Muzeul Memorial “Iosif Vulcan”, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, Muzeul Memorial “Ady Endre” (muzee care fac parte din Secţia Muzee Memoriale, Grupuri Sociale, Istorie a Minorităţilor), Muzeul Orașului Oradea şi Peştera Vadu Crişului.
Instituţia muzeală orădeană, prin patrimoniul pe care îl deţine (peste 450.000 de piese), se află pe locul cinci în România, conform unei statistici a Ministerului Culturii.
ISTORICUL INSTITUŢIEI MUZEALE ORĂDENE
Anul 1872 a însemnat începutul activităţii Societăţii de Arheologie şi Istorie a Comitatului Bihor, care şi-a propus inclusiv crearea unui muzeu al Bihorului. Sprijinirea acestui demers de către autorităţile orădene şi nu numai a avut drept consecinţă inaugurarea, în iunie 1896, a primului muzeu în Oradea, adăpostit într-o clădire eclectică, special construită în acest scop, finalizată în 1895 de către arhitectul Rimanoczy Kálman senior. În cele nouă încăperi destinate expoziţiei de bază, s-au etalat obiecte de arheologie, istorie şi etnografie. Totodată, acest cadru instituţionalizat a făcut posibilă dezvoltarea colecţiilor, precum şi impunerea unor măsuri de conservare şi depozitare a obiectelor de arheologie, de artă şi de etnografie. La 1918 muzeul a ajuns să aibă un patrimoniu de 17.640 de piese muzeale, din care 1377 aparţineau Colecţiei episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold.
Statul român a acordat o atenţie specială aşezămintelor de acest tip după înfăptuirea României Mari. Pe lîngă o susţinere financiară firească s-a trecut, inclusiv pentru Oradea, la o revizuire a inventarelor rămase după război, ştiut fiind că între 1916 şi 1918 colecţia episcopului romano-catolic Ipolyi şi alte obiecte de patrimoniu au fost transportate la muzeele din Budapesta şi Strigoniu. În funcţie de noua realitate a fost gîndită dezvoltarea colecţiilor, respectiv îmbogăţirea lor mai cu seamă cu piese reprezentative pentru arta populară românească, şi reorganizarea muzeului, care s-a redeschis publicului din anul 1921. Cu acest prilej s-a tipărit şi primul ghid, în română şi maghiară, al muzeului orădean.
Timp de 25 de ani, respectiv din 1946 pînă-n 1971, Muzeul Judeţean Bihor şi-a completat colecţiile, care astfel s-au diversificat. Ca urmare, s-a ajuns ca în anii ‘60 să se creeze noi secţii, respectiv Istorie, Etnografie, Artă şi Ştiinţele Naturii. După restaurarea Palatului Baroc, construit între 1762-1776 de arhitectul Franz Anton Hillebrandt pentru a fi reşedinţă a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, s-a inaugurat la Oradea Muzeul Ţării Crişurilor, în ziua de 17 ianuarie 1971.
Urmează perioada cea mai fertilă din existenţa instituţiei muzeale orădeane, care s-a impus ca un centru cultural-ştiinţific de referinţă pentru comunitatea de aici şi nu numai, ca o instituţie cu deschidere europeană, care promovează relaţii cu instituţii similare din ţară şi străinătate, dar şi cu universităţi, instituţii de cercetare din Ungaria, Slovacia, Polonia, Elveţia, Iugoslavia, Franţa etc. Muzeografii ce au lucrat şi lucrează aici s-au dovedit a fi, în marea majoritate, specialişti de excepţie, riguroşi investigatori ai patrimoniului tezaurizat de către secţiile de Istorie, Artă, Etnografie, Ştiinţele Naturii, precum şi în Muzeele Memoriale Ady Endre, Iosif Vulcan şi Aurel Lazăr, s-au dovedit a fi devotaţi ideii de valorificare expoziţională şi ştiinţifică a colecţiilor deţinute, dar şi studiului realităţii din teren, protejării monumentelor istorice din acest areal geografic, indiferent de către cine au fost create de-a lungul istoriei acestei părţi din România. De asemenea, cercetări specifice sînt derulate în Peştera de la Vadu Crişului, aflată în administrarea muzeului orădean.
Generaţiilor de muzeografi ce au lucrat aici după 1971 li se datorează cele trei anuare, Crisia, de arheologie şi istorie, Biharea, de etnografie şi artă, Nymphaea, de ştiinţele naturii, ajunse la 132 de apariţii, cărţi de autor şi volume colective, şi ele într-un număr de peste 100, participarea la contracte de cercetare ştiinţifică, naţionale şi internaţionale, pe probleme de arheologie, etnografie şi ştiinţele naturii. Din 1971 şi pînă astăzi paleta de preocupări s-a extins firesc, prin integrarea unor noi secţii, Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional (1977), transferat din 2002 la Direcţia pentru Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Relaţii Publice şi Expoziţii (1996) şi Secţia Muzee Memoriale, Grupuri Sociale, Istorie a Minorităţilor.
Dacă în 1972 existau 25.314 piese, în prezent patrimoniul muzeului este de 478.735 de obiecte muzeale, din care 286.738 de arheologie şi istorie, 12.919 de artă, 20.693 de etnografie şi 158.385 de ştiinţele naturii.
În 1896, la Oradea, s-a inaugurat prima clădire special destinată unui muzeu. La 17 ianuarie 1971 şi-a deschis porţile Muzeul Ţării Crişurilor, unul din cele mai mari muzee pavilionare din România. Ambele date sînt fundamentale pentru muzeografia orădeană şi românească, ambele date reprezintă un alt început din perspectiva tezaurizării şi valorificării obiectelor-mărturii specifice vestului României cu prioritate, reprezentînd pe români, maghiari, slovaci, şvabi etc. Astăzi ne aflăm într-un moment cînd Muzeul Ţării Crişurilor, după 121 ani de existenţă continuă, se află la o vîrstă a împlinirilor şi speranţelor deopotrivă, cînd muzeul orădean îşi justifică investiţia, devenind o certitudine pentru Bihor, România şi Europa. Dar, în acelaşi timp, trecerea într-un nou spaţiu muzeal, organizat după pretenţiile mileniului al III-lea, sperăm să fie şi definitivă, în folosul patrimoniului deţinut de instituţia muzeală orădeană.
