Vă invităm să ne onoraţi cu prezenţa la vernisajul unei expoziţii inedite de pictură intitulată Oradea de turtă dulce, datorată Adelei Lazăr, actriţă la Teatrul Regina Maria din Oradea, care va avea loc miercuri, 5 iunie 2019, ora 12.00, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor (Str. Armatei Române nr.1/A).

Adela Lazăr „a imaginat o lume de basm, idilică, plină de culoare, unde emblemele oraşului (Palatul Apollo, Palatul Vulturul Negru, Casa Darvas La Roche, Palatul Rimanóczy Kálman Jr., Teatrul Regina Maria, Palatul Moskovits Miksa etc.), cărora le-a păstrat intacte elementele identitare, sunt transpuse metaforic, prin spirit ludic şi joc cromatic, în arhitecturi care ne aduc aminte de fantasticul copilăriei”.

Vor fi prezenţi la vernisaj: dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia”, şi autoarea lucrărilor, Adela Lazăr.

Vă aşteptăm cu drag!