Sărbătorile de iarnă se apropie și suntem în febra căutării celor mai potrivite podoabe de Crăciun. Însă, de cele mai multe ori uităm că soluția se află în mâinile noastre, și anume că putem să confecționăm singuri ornamentele care ne împodobeau brazii odinioară.

Noi, muzeografii de la Muzeul Ţării Crişurilor, organizăm atelierul „Să redescoperim Crăciunul de altădată”, prin care dorim să îi învățăm pe tineri să confecționeze cele mai frumoase podoabe de Crăciun din materiale ce pot fi la îndemâna oricui și pot fi confecționate cu mare ușurință (hârtie, vată, nuci, conuri de brad etc.). De asemenea, în cadrul acestor ateliere se vor învăța colinde tradiționale cu ajutorul unei soliste invitate la muzeu.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0259/706101, secția Relații Publice și Expoziții, începând cu 21 noiembrie 2019 până pe 28 noiembrie a.c., între orele 10.00-15.00. Capacitate maximă 25-30 de  copii/ întâlnire săptămânală.

Prețul pentru o persoană este 10 lei, pentru grupuri (clase) prețul este de 5 lei/copil și prețul pentru o familie (3-4 persoane) este de 25 de lei, materialele folosite fiind incluse.

Programul pe zile și ore se va publica ulterior.

Vă mulţumim!