Expoziția „Diplomația culturală și cultura păcii prin educație”
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, a organizat, în 10 decembrie 2025, în Sala de conferințe a instituției muzeale, vernisajul expoziției „Diplomația culturală și cultura păcii prin educație”, o pledoarie pentru Puterea cărții.
Expoziția reunește o colecție inedită de volume, ediții rare și obiecte, în mare parte cu dedicații olografe primite de Președintele Emil Constantinescu de la șefi de stat și personalități internaționale. Fiecare exponat vorbește despre un moment de dialog, de cooperare și de deschidere culturală, ilustrând parcursul diplomatic al României la cel mai înalt nivel într-o perioadă de transformări majore la nivel european și global.
În centrul expoziției se află cartea ca instrument de diplomație, valorificată nu doar ca obiect material, ci ca spațiu simbolic în care se întâlnesc memoria, ideile și valorile comune ale umanității. Fiecare volum expus devine o punte între culturi, un document al colaborării și un martor al dialogului dintre lideri politici, oameni de stat și spirite vizionare. Fiecare carte adună între paginile sale respectul dintre interlocutori, recunoașterea contribuției celuilalt și dorința de a construi o relație bazată pe încredere, înțelegere și responsabilitate morală.
Între exponate amintim: Vizita pastorală a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în România. Celebrări liturgice prezidate de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea și de Preafericitul Patriarh Teoctist, București, 7-9 mai 1999, carte primită de la Papa Ioan Paul al II-lea, Pontif al Bisericii Catolice (1978-2005), cu dedicația: „Ca toți să fie una”, Ioan Paul al II-lea, București, 7–9 mai 1999; Between Hope and History. Meeting America’s Challenges for 21th Century,carte primită de la Bill Clinton, Președinte al Statelor Unite (1993-2001), cudedicația: „Președintelui Emil Constantinescu, cu cele mai bune urări de succes în noul mandat”, Bill Clinton, ’97; Our Endangered Values,carte primită de la Jimmy Carter, Președinte al Statelor Unite (1977-1981), cu dedicația: „Cele mai bune urări”, Jimmy Carter; Tony Blair. A Journey,carte primită de la Tony Blair, Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii (1997-2007), cudedicația: „Lui Emil, cu cel mai profund respect și admirație pentru întregul tău ajutor”.
Expoziția va rămâne pe simeze până în 10 ianuarie 2026. Curatori: Adina Rențea și Adrian Bărbieru.
Vă așteptăm!