Peștera Vadu Crișului (Peștera de la Cascadă, Peștera Zichy) este situată în centrul Defileului Crișului Repede și este străbătută de un pîrîu ce, după ieșire, formează o spectaculoasă cascadă.

A fost descoperită de Karl Handl, angajat la calea ferată, la serviciul tehnic, un iubitor al naturii din zona Vadu Crișului. El, în drumețiile sale, a observat că la izvorul pîrîului ce formează cascada, la debite mici, deasupra apei, în stîncă, apare un gol prin care trec lilieci. Intuind că acolo se află o mare peșteră, l-a anunțat de descoperirea făcută pe Czárán Gyula, considerat părintele turismului din Munții Apuseni care, în 10 noiembrie 1903, prin dinamitarea blocului de stîncă, deschide peștera. Czárán şi Handl, însoțiți și de preotul reformat din zonă, Veress István, un alt pasionat de natură, fac primele cercetări, după care a urmat amenajarea peșterii, cu podețe și scări de lemn.

În 1905 are loc deschiderea monumentului natural pentru vizitare, iar pentru acest eveniment Czárán Gyula face primul ghid turistic al peșterii.

Prima hartă a părții vizitabile a peșterii, cu detalii privind amplasarea podețelor, scărilor, traseului de vizitare, precum și a formațiunilor reprezentative, a fost publicată în 1907 de Monoky Gyula, topograf la calea ferată.

Explorarea și cartarea peșterii a fost reluată, în decursul timpului, de numeroși cercetători, printre care și Emil Racoviță, fondatorul primului institut de biospeologie din lume. Cercetările au demonstrat că apa ce se pierde în Peştera Bătrânului, situată la 3 km depărtare, apare, după parcurgerea unui traseu subteran, în Peștera Vadu Crișului.

Încă de la descoperire, peștera a fost considerată cea mai frumoasă și cea mai intactă peșteră din Europa și a figurat printre obiectivele turistice și științifice cele mai importante din Bihor.

Peștera este renumită, din punct de vedere biospeologic, mai ales, datorită speciilor troglobionte, atît terestre, cît și acvatice, unele endemice. Totodată aceasta este și habitatul natural al unei numeroase colonii de lilieci, cu diverse specii protejate la nivel european.

În peșteră, nu departe de intrare, în galeria laterală, au fost descoperite resturi scheletice ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a trăit până în urmă cu 27.000 de ani.

În 1969, muzeul orădean reamenajează peștera cu scări și podețe metalice și din beton și o electrifică pe o lungime de 500 m, fiind cea de-a doua peșteră din România în care s-a introdus iluminatul electric, după Peştera Muierilor, de la Baia de Fier (1957).

Accesul se face prin defileu, cu trenul, dinspre Oradea sau Cluj-Napoca, cu coborîre în Halta Peștera, sau pe jos, din localitățile Vadu Crișului (1,9 km) sau Șuncuiuș (2,6 km).

În prezent, peștera este în administrarea Muzeului Țării Crișurilor, care, în 2004, a reelectrificat și reamenajat la standarde europene zona vizitabilă, pe un circuit ce durează 30- 60 de minute. Grupurile de turiști beneficiază de asistența și explicațiile ghidului peșterii, în limbile română și maghiară.

Galerie foto