Expoziția foto „Pod cultural România – Japonia”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), în parteneriat cu Summit Agro România și Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, a vernisat expoziția de artă fotografică „Pod cultural România – Japonia”. Aceasta a avut loc pe simezele Galeriei „Mezey Lajos” al Centrului Expozițional EFA, joi, 4 iunie a.c., la Secția Muzeul Orașului Oradea (Piața Mihai Viteazul nr. 39-41, Cetatea Oradea).
Expoziția cuprinde o selecție de 44 de fotografii realizate în Japonia și România de către Ambasadorul Japoniei în țara noastră, Takashi Katae, și de către artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, președintele EURO FOTO ART International Association.
Excelența Sa Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România, a fost prezent la vernisaj și a dialogat cu invitații despre importanța relațiilor culturale româno-japoneze. Publicul a avut ocazia să admire fotografiile realizate de ambasadorul Japoniei, expuse alături de lucrările artistului fotograf Ștefan Tóth István. Acesta, la rândul său, a povestit despre buna colaborare pe care o are cu artiști și fotografi din Japonia, colaborare întinsă pe parcursul a 25 de ani.
În cadrul manifestării a fost lansat și albumul fotografic „Pod cultural România – Japonia”, publicat de Editura Euro Foto Art cu sprijinul Summit Agro România. Volumul reunește imagini reprezentative pentru cele două spații culturale și completează demersul expozițional printr-o incursiune vizuală în valorile, tradițiile și sensibilitatea artistică ce apropie România și Japonia.
Expoziția fotografică „Pod cultural România – Japonia” își propune să celebreze dialogul cultural dintre cele două țări prin intermediul artei fotografice.
Lucrările pot fi admirate în perioada 4 iunie – 8 iulie a.c.