ȘEZĂTOAREA DE LA MUZEU
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, organizează o nouă ediție a Șezătorii de la muzeu, activitate care se înscrie în proiectul de revitalizare a portului vechi românesc ce se purta pe meleagurile crișene la sfârșitul secolului al XIX-lea până spre mijlocul secolului al XX-lea și la care invităm publicul interesat să participe.
Activitatea se va desfășura în perioada 16 octombrie 2026 – 24 iunie 2027, cu frecvență lunară, la Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A). Prima întâlnire va avea loc vineri, 16 octombrie a.c., orele 17.00.
Anul al cincilea ne poartă spre portul popular al sfârșitului de secol XIX, acesta fiind etapa cea mai veche pe care o putem reconstitui prin coroborarea descrierilor din epocă, cu informațiile bibliografice, cu fotografiile vechi și cu piesele muzeale. Astfel, prin actuala ediție, aducem un omagiu predecesorilor noștri care au format și îngrijit colecția de port popular a Secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor (Tereza Mozes, Maria Bocșe, Olivia Lungescu, Ioan Godea, Elena Grigorescu, Alexandru Avram, Florian Costin, Florica Goina, Barbu Ștefănescu, Aurel Chiriac, Letiția Roșu, Aurora Stanoe, Iacinta Chiriac, Elisabeta Ardelean, Luminița Manea etc.), cercetători ai culturii populare cărora le datorăm salvarea a mii de piese și transformarea lor în obiecte muzeale cu care azi ne mândrim și pe care le puteți admira în expoziția noastră permanentă. Totodată, ne îndreptăm recunoștința și către colecționarul particular Aurel Flutur, prin acribia căruia s-au salvat piese valoroase datate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Dacă cămășile realizate la edițiile anterioare ne-au purtat printr-o sumedenie de sate ale plaiurilor udate de apele Crișurilor și a afluenților lor și, în același timp, am făcut cunoștință cu toate croiurile mai vechi sau mai noi și cu diferite tehnici de ornamentare, ediția actuală are în vedere cămășile lungi cu zadiile lor de lână, a căror ultimă redută a fost reprezentată de satele: Gurani, Pietroasa, Chișcău, traversate de cele două brațe ale Crișului Pietros.
Într-o lucrare din perioada interbelică, portul vechi al femeilor este descris astfel: „Cămașa lungă cu puține crețele. Mâneca e partea ei cea mai decorată; ea are pe «brâncă»-n jos motive frumoase și late, cusute «fufește», «brânelește», «trăsurește» (cusătură aplicată pe pumnari, se lucrează unele și pe dos, deci firul din față trebuie întins sau tras, de aici și numirea de «fir tras»). Motivele le aplică și de-a latul mânecii, lucrează pe ea trei rânduri de motive numite «brațuri» pentru femeile în vârstă mijlocie și unul pentru bătrâne. Fetele le coasă motivele cu fitău roșu, cu multă îndemânare scriu pe mâneci cu ajutorul unui bețigaș înmuiat în anilină, ghirlande, pene combinate din linii drepte și curbe. Aceste «pene scrise» sunt mai complicate decât celea din plasa Beiuș și se coasă cu fitău roșu «năsădit» (violet) și negru.
… Mâneca se încrețește la capătul din jos și pe crețe, iar se fac cu acul, în coloarea fităului de pe mânecă, admirabile motive. Cusătura aceasta se numește «scăfătură» și se termină într-un volănaș asemenea împodobit.
Cămașa pe piept are puțină cusătură, părțile însă din cari e compusă partea de la brâu în sus sunt încheiate cu puncte variate, care formează o distinsă decorație. Cămașa bătrânelor pe din jos n-are nici o podoabă, nevestele le înfrumusețează puțin, fetele caută să fie și această parte a cămășii lor frumoasă: coasă deci pe ea motive în rânduri sau abrupte, adică motivele distanțate.
Șorțurile numite «zadii» sunt din pânză de cânepă sau din lână. Acestea din urmă au fond negru sau albastru și o bordură țăsută, lată în culorile roșu, galben, albastru și puțin verde. … Unele au motive țesute pe toată zadia, la aceasta se întrebuințează lâna vopsită în culorile: roșu, verde, violet și galben. Sunt zadii de lână și cu motive cusute și se numesc «zadii tocmite». Fondul acestora e negru sau albastru. Cu punctele înaintea acului, cu lănțișoare din mătăsuri cumpărate (lâna din prăvălii – berliner) se formează variate combinațiuni de flori și linii. Zadiile tocmite ale nevestelor sunt ținute în culori vii, iar a bătrânelor în culori mohorâte.” Așa apare descrierea portului din zona cea mai conservatoare a Bihorului, în Monografia almanah a Crișanei, județul Bihor, redactată de Aurel Tripon, publicată în 1936, la Oradea, pag. 117-118.
Prin urmare, obiectivul ediției actuale a Șezătorii va fi cel de a reînvia cămașa lungă însoțită de zadia neagră de lână. Ca surse de inspirație vom putea folosi și zadiile de lână recreate din informațiile bibliografice și documentate muzeal de Florina Berte și Gladiola Dogaru. Pentru această dedicare în promovarea portului arhaic bihorean ne exprimăm întreaga noastră gratitudine.
În primii patru ani am adus în atenția dumneavoastră cămăși vechi purtate în Țara Crișurilor. În primul an, modelul propus pentru proiect a fost spătoiul românesc, cu croi carpatic, din satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului, unde s-a păstrat cel mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX. În al doilea an, ne-am oprit în câteva sate de pe valea Crișului Repede, situate la nord de Munții Pădurea Craiului. Pornind de la imagini vechi din 1885, am adus în fața publicului piese rare, atât o piesă singulară, o raritate, cămașa cu croi carpatic din Șuncuiuș, refăcută în anii anterior de Florina Berte cu informații doar din bibliografie, cât și spăcele cu croiul drept (croiul poncho) și ornamentică similară cu cămășile purtate de personajele din vechile fotografii. Am reușit să creăm un dialog între vestimentația purtată la finalul secolului al XIX-lea, exemplificată cu piese din colecția muzeală, și noile spăcele pe care orice bihoreancă le poate purta cu conștiința valorii și vechimii modelului. În anul al treilea, atenția noastră s-a îndreptat spre spăcelele de pe Valea Barcăului, zonă în care, pe lângă croiul drept (poncho), s-a conservat un alt tip de croi, acela în care pânza era folosită cu urzeala pe orizontală, ce învăluia corpul, iar pentru că umerii rămâneau goi, aceștia au fost acoperiți de bucăți de pânză denumite petice sau folturi. Astfel de cămăși fiind foarte rare și la această ediție am avut o cămașă refăcută doar din informațiile bibliografice de către Alina Goga din Zalău. Dar, acest tip de croi aparte nu s-a folosit doar în satele de la poalele Munților Plopiș, ci a cunoscut o prezență îndelungată, până spre mijlocul secolului XX, în partea sudică a ariei etnografice Țara Crișurilor, respectiv pe Valea Crișului Alb. În ambele zone, umerii împreună cu mânecile au oferit câmpuri ornamentale generoase, ceea ce a întreținut predilecția de a decora aceste zone. A patra ediție a Șezătorii de la muzeu a reunit cămăși de sărbătoare create prin folosirea tuturor celor trei tipuri de croiuri, din diverse materiale, de la pânza veche țesută în casă din fire de cânepă și bumbac, la pânza cu chinar, specifică subzonei etnografice Ineu, și la pânza diafană, din mătase, din perioada interbelică, folosită de femeile bogate. Diversitatea croiurilor este însoțită de diversitatea mânecilor, pornind de la mânecile slobode din zona de izvor a Crișului Alb, continuând cu mânecile încrețite sub cot și terminate cu o fodră mare, ca mai apoi să ne oprim la mânecile prinse în umăr, terminate cu brățări înguste realizate cu cusătura ornamentală pe muchia cutelor sau cu manșete. Totodată, tehnicile ornamentale au fost diverse: de la alesătura în război, la broderia plină realizată prin cusăturile trăsurește („urzit la fir”) sau brânelește ori prin cusături cu puncte înnodate, neuitând cusăturile cu fire trase și tăieturile. Toate acestea sunt susținute de cheițe bogate sau de aplicații de paiete. Pentru a acoperi o mai mare adresabilitate, am propus și trei modele de cămăși bărbătești din perioada interbelică, ce provin din sate din subzona etnografică Câmpia Crișului.
Astfel, vom reînvia croiul și tehnicile de ornamentare ale vechilor cămăși de-a lungul Văii Crișului Pietros. Dar, pentru că e o ȘEZĂTOARE, vom lucra împreună, ca pe vremuri, și ne vom familiariza cu datinile și obiceiurile zonei noastre.
Taxa de participare: 75 lei /an. Materialele vor fi asigurate de participanți.
Coordonator proiect: muzeograf dr. Simona Bala.
Vă așteptăm cu drag!