Colocviile Muzeului Ţării Crişurilor

Muzeul Ţlării Crişurilor Oradea în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu şi Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu vă invită la Colocviile Muzeului Ţării Crişurilor marţi, 19 martie 2019, orele 18.00, cînd va conferenţia prof. univ. dr. Sabin Luca, Director-general al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Tema propusă este incitantă şi de mare actualitate pentru arheologia din România şi Europa deopotrivă: Un oraş preistoric din Europa. Situl neolitic de la Turdaş-Luncă (jud. Hunedoara). Invitatul nostru, arheologul Sabin Luca, este coordonatorul cercetărilor care au început cu ocazia declanşării lucrărilor la autostrada Sibiu-Nădlac (în anul 2011). Aşezarea urbană descoperită este socotită de specialiştii români în domeniu şi nu numai cea mai veche de acest fel din Transilvania şi, implicit, România. Are o suprafaţă de 100 ha, din care s-au cercetat în ultimele campanii 11 ha, pe care s-au găsit fortificaţii, cartiere, iar printre ruinele acestora vase şi statuete antropomorfe şi zoomorfe dintr-o perioadă de timp care datează „de dinainte de piramide, mai concret de pe la anul 4.200 î.Hr”. Civilizaţiei Turdaş îi aparţin şi cele trei tăbliţe de lut de la Tărtăria, pe care se păstrează cea mai veche scriere din lume (cca. 7.000 de ani în urmă). Despre toate acestea publicul va putea dialoga cu invitatul nostru.

Vă invităm, ca urmare, la reluarea Colocviilor Muzeului Ţării Crişurilor în noul sediu al instituţiei din Str. Armatei Române nr.1/A, manifestare care a avut în anii precedenţi oaspeţi de seamă (prof. univ. dr. Emil Aluaş, prof. univ. dr. Pompiliu Teodor, prof. univ. dr. Claude Karnoouh), conferinţa fiind găzduită la parter, în sala de proiecţii filme.

Vă aşteptăm cu drag!