Conferința „Arheologia cetății din Doullens (Somme, Franța)” susținută de Claire Pichard

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Universitatea din Oradea – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, organizează, în cadrul Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor, conferința „Arheologia cetății din Doullens (Somme, Franța)”, susținută de Claire Pichard, conservator în cadrul DRAC Hauts-de-France – Ministerul Culturii din Franța.

Evenimentul va avea loc miercuri, 25 februarie 2026, de la ora 12.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A). Moderatorul conferinței este prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în timp ce cuvântul de salut va fi adresat de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea.

Conferința va fi susținută în limba franceză și va aborda rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate la Cetatea din Doullens (Somme, Hauts-de-France), monument de referință pentru istoria militară și urbană a nordului Franței. Intervenția va evidenția cadrul instituțional al cercetării preventive, metodologia aplicată și principalele descoperiri rezultate în urma investigațiilor recente.

Claire Pichard este conservator al patrimoniului, specializarea arheologie, în cadrul Service régional de l’archéologie, DRAC Hauts-de-France (Amiens). În activitatea sa, coordonează și monitorizează operațiuni arheologice preventive și gestionează datele din cadrul Carte archéologique pentru departamentele Aisne, Oise și Somme.

Intrarea este liberă, în limita a 150 de locuri.

Vă aşteptăm!