Conferințele Tipografiei de idei: Regal muzical fără frontiere

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal invită publicul la spectacolul Regal muzical fără frontiere, susținut de Oana Lianu, muzician, doctor în muzică și ambasador cultural al României. Evenimentul este organizat în cadrul programului estival Tipografia de idei | #hailamuzeu, ediția a IV-a și va avea loc vineri, 3 iulie a.c., ora 19.00, în parcul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A).

Spectacolul este un recital ce reunește muzica internațională și românească într-o formulă artistică ce îi definește identitatea: nai și voce. Conceput ca o călătorie prin diverse universuri culturale și sonore, programul include melodii consacrate din repertoriul hispanic, cum ar fi Bésame Mucho și España Cañí, ritmuri latino-americane reprezentate de Tico-Tico, canzonete italiene, între care Santa Lucia și ‘O Sole Mio, șansonete franceze precum La Vie en Rose și Aux Champs-Élysées, dar și evergreen-uri americane de referință, Hello, Dolly! și New York, New York.

Parcursul muzical se încheie cu pagini reprezentative ale folclorului românesc, oferind publicului o întoarcere simbolică la rădăcini și punând în valoare bogăția și expresivitatea patrimoniului nostru muzical. Fiecare piesă este prezentată într-o viziune personală, construită în jurul dialogului dintre nai și voce, elemente care definesc stilul artistic al Oanei Lianu și conferă unitate unui repertoriu de mare diversitate.

Regal muzical fără frontiere propune o întâlnire între marile melodii ale lumii și sensibilitatea muzicală românească, într-un spectacol în care granițele culturale sunt depășite prin forța emoției și a artei.

Supranumită „Prințesa Naiului”, Oana Lianu este o interpretă vocală de excepție, cu o paletă largă de genuri muzicale, incluzând muzică populară tradițională, jazz, cafe-concert și muzică clasică. Are o discografie personală ce cuprinde 5 albume de studio proprii: Bijuterii Folclorice, Concert de Crăciun, Jazz-Cafe, Muzică Clasică, Folclorica.

Oana Lianu este doctor în muzică și conferențiar universitar la Facultatea de Arte a Universității din Oradea. A fost distinsă cu Premiul și Medalia de Aur la Paris, reprezentând recunoașterea și aprecierea la nivel internațional pentru munca și realizările sale artistice și academice.

Evenimentul este susținut de partenerii noștri: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, Hotel Continental Forum Oradea, Dolchérie Sweets & More, Wood Box, Indrie Adriana Simona I.I. și D&C Oradea – partener de mobilitate.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!