Școala de vară: Micii ghizi ai Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează o nouă ediție a școlii de vară Micii ghizi ai Muzeului Memorial „Iosif Vulcan”, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.

Pe parcursul a două săptămâni, participanții vor descoperi ce înseamnă un muzeu și care este rolul său în comunitate, vor afla lucruri interesante despre patrimoniu și istorie, vor face incursiuni în copilăria părinților și bunicilor și vor cunoaște povestea lui Iosif Vulcan, una dintre personalitățile importante ale culturii românești.

În același timp, copiii vor învăța cum se construiește și cum se susține un ghidaj muzeal, dezvoltându-și capacitatea de a comunica, de a se exprima în fața unui public și de a transmite mai departe o poveste.

Momentul cel mai așteptat va avea loc în sâmbăta celei de-a doua săptămâni, când participanții vor deveni, pentru câteva ore, adevărați ghizi ai muzeului. În fața părinților, bunicilor și prietenilor, ei vor prezenta propriile ghidaje și vor demonstra tot ceea ce au învățat pe parcursul programului. La final, fiecare participant va primi diploma de „Mic ghid muzeograf”.

Programul va avea loc de marți până sâmbătă, între orele 10:00 și 13:00, la sediul Muzeului Memorial „Iosif Vulcan” (Str. Iosif Vulcan nr. 16).

Perioadele de desfășurare sunt:

Seria I: 7–18 iulie 2026

Seria a II-a: 21 iulie–1 august 2026

Seria a III-a: 4–15 august 2026

Programările se fac de marți până vineri, între orele 9.00–17.00, la tel. 0742/054.686. Taxa de participare este de 250 lei/program, iar numărul maxim de participanți este 10 copii/serie.

Activitățile sunt organizate și susținute de Lavinia Ungureanu, muzeograf în cadrul Serviciului Științele Naturii și Muzee Memoriale.

Vă așteptăm!